Mormane de frunze cu miros pirpiriu de perfecţiune şi doar o floare, …numai una.
Așa-mi începe povestea nebună a păsării pierdute în altă lume. O vedeai la geam visând, împletind mătănii din penele albe și negre. Alteori moțul și-l punea la bătaie, când voia să prindă soarele ‘ntre gheare, jucând „de-a v-aţi ascunselea” cu norii.
Își dorea uneori să țină luna de picioare și s-o gâdile în tălpi până moare. Versată poznașă această pasăre a noastră! Într-o noapte s-a luat la trântă cu ploaia, a dat cu capul de-un colț de stea și-a murit…
E prea liniște acum la fereastra cu pene. Doar floare mai cântă șoptit, uneori, serenade. Dar pasărea nu-i, ce floare naivă…
–
Nimic mai mult de-un început de poveste… O dâră scrijelită lălâu pe o carte nescrisă…
