Cu pene moi, crestate oblic printre fibre,
cu fața ascunsă între genunchii amorțiți,
un înger cu opincile
tocite
răsuflă pustiit de păcate.
… în turlă răsuna cu bătăi diforme, cardiace, un clopot ruginit…
Cu sclipiri dulci, mirosind a iertare,
îi alina durerea un soare
desenat pe trotuar de-un copil.
Degeaba…
… lacrimile se răscumpără cu ploaie…
Plouă-mi și mie măcar o dată…!
Ah, de-ar ploua tot cerul odată cu mine…
…
Nu mai răspunde nimeni suspinelor
îngerului cu opincile tocite…
Atât, doar Ploaia mai dă semne să-l iubească.
