Călătorind pe aripi perene de îngeri și demoni, am descălecat un pui de suflet și l-am așezat domol în călimară. S-a zvârcolit trei zile şi trei nopţi prin abisuri, încercând să-și găsească avântul să zboare. Cu fața îngropată între fiori și frunze, s-a dăruit zorilor apoase… și de atunci zarea n-a mai plâns.
În urmă au rămas doar vreo doi stropi de hârtie aşezaţi armonic.
