Dormind lângă tei, în mijlocul odăii mobilate de cuvinte, aud șoptind sentința amară a cernelii: hârtia n-are nicio valoare! Visăm la hârtia perfectă, pe care ruinând-o s-o aruncăm la gunoi…
Acolo unde visul trezește fiinţa și-o metamorfozează în dorință, acolo unde cuvântul hoinărește liber printre toate penițele dintre amurg şi zori, acolo privirea nopții nu minte nici măcar în glumă.
…acolo a învățat cuvântul să fie impur, dar perfect.
